Istoric descoperiri

Peştera Tăușoare - Investim in biodiversitate!

Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor a fost descoperită de învăţătorul Leon Bîrte din Parva, un împătimit iubitor al naturii. În toamna anului 1955, acesta a observat fenomenul de condensare a aerului din zona de perturbaţie a meroclimatului subteran. Prin decolmatare, a pătruns într-un spaţiu generos, pe care l-a explorat singur, pe câteva sute de metri, în condiţii de sumară pregătire tehnică. Fire taciturnă şi introvertită, s-a adresat, cu mare greutate, profesorului Iosif Viehmann, ucenic al savantului Emil Racoviţă, la vremea aceea profesor de biologie la Liceul Pedagogic din Năsăud. Acesta i-a răspuns emfatic că existenţa unei peşteri în Munţii Rodnei este exclusă, bazându-se, în afirmaţiile sale, pe opinia consacrată în agora ştiinţifică, care nota doar prezenţa unor calcare cristaline- dificil de carstificat- în strate orizontale.
Încă de la descoperirea acestui impresionant endocarst, peştera a atras sute de speologi şi cercetători din toate colţurile Europei. Campaniile de explorare au atins un vârf de intensitate în anii 70, când se ajunge la ceea ce s-a considerat atunci limita acestei cavităţi, cele două sorburi terminale, precum şi la Sala Oaselor. Între aceste două limite, cartarea executată în 1982-1983 sub coordonarea geologilor Mihai Domşa şi Cristian Popa, observă o denivelare de -347,5 m, iar în 1985, după stabilirea limitei maxime pozitive, aceasta ajunge la -461 metri, record maxim în carstul românesc, pe categoria peşteri orizontale (a nu se face confuzie cu categoria avenelor). În 2004, prin telemetrie laser, această denivelare e corectată la 413,5 m, ceea ce menţine Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor pe primul loc, ca profunzime a dezvoltării, în calcarul românesc.


Campaniile de explorare au fost conduse de Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca. Principalii exploratori au fost cercetătorii Viehmann I., Fabian C., Munteanu C., Silvestru E., Şerban M., studenţii geologi Domşa M., Popa C., Nicoară D., Moldovan D., Papaliţa R., studenţi şi speologi amatori de la CSER („Clubul Speologilor Emil Racoviţă Cluj”). Aceste campanii se desfăşoară în trei etape: 1955-1976; 1980-1986 şi 2000-2011. Prima etapă e caracterizată de mari descoperiri, galerii de dimensiuni gigantice, săli de incaziune, declivitate pronunţată şi cote pozitive şi negative foarte mari pentru acea perioadă; a doua etapă e caracterizată de descoperiri mai mici, dar importante din punct de vedere ştiinţific (sedimente aluvionare, orizont sedimentar fosilifer, speleoteme de natură sulfatică şi calcitică), dar şi de cartarea integrală a peşterii cunoscută atunci şi omologarea acestei cartări. Cea de-a treia etapă e dominată de explorări în premieră ale unor diverticule şi galerii situate, mai ales, în planuri orizontale superioare cavernamentului deja cartat, prin tehnică speologică alpină, care presupune folosirea unor metode de căţărare complexe. Echipele de exploratori au fost compuse, în principal, din Crin Theodorescu- Năsăud şi Mihai Vargoschi- Rodna Veche. Această etapă este în plină desfăşurare, potenţialul peşterii fiind epuizat pe latura orizontală, dar fiind aproape complet neexplorat pe verticală.



Cronologia descoperirilor:

1955

Învățătorul Leon Bîrte descoperă peştera de la Tăuşoare


1955-1956

Galeria de Înaintare cu primele 4 cascade, Galeria Z, Sala de Mese, Trecerea Cosmuţa.

1957

Galeria Kilometru, o parte din Galeria Gipsului.


1963

Galeria Săritorilor, Cuburile de Zahăr, Galeria Alpiniştilor. Galeria de Înaintare până la Sorbul Vechi, Galeria Uscată, Sala Amfiteatru.

1966-1971

Galeria Gipsului, până la Orgă.

1974

Galeria Vălenaş.


1975

Galeria Belgienilor, până la Sorbul Nou.

1976

Sistemele Sasca şi Mezei, Tavanul Bilelor, lateralele din avalul Belgienilor, capătul Galeriei Săritorilor.

1980

Sistemul Elevului.

1981

Sistemele fosile din tavanul Galeriei Belgienilor.


1982-1983

Sala Muntelui, lateralele, Galeria Paralelă.

1985

Sistemul Leon Bîrte, Sala Oaselor Ursului de Cavernă.

1985-1986

Diverse descoperiri în Sistemul Leon Bîrte, în amonte de Sistemul Elevului.

2001

Galeria Nouă din capătul Săritorilor.

2003

Galeria Iosif Viehmann de dincolo de Sorbul Vechi.


2004

Sala cu corali din Sistemul Leon Bîrte.

2005

Trecerea dintre Galeria Paralelă şi Galeria de Înaintare.

2007

Galeria Neterminată din dreapta Galeriei de Înaintare.

2009

Sala Acelor de Gips.