Noi reglementări privind regimul vizitelor în Peştera Tăuşoare

Consiliul Judeţean va aproba în şedinţa din 31 iulie tarifele de vizitare, filmare şi fotografiere a ariei naturale protejate Peştera Tăuşoare, aflată în custodia Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud. Sumele provenite din încasări vor intra în bugetul Muzeului, pentru realizarea obiectivelor din planul de management şi pentru administrarea peşterii.

Proiectul de tarifare a fost aprobat miercuri 31-07-2013 la Consiliu Judeţean.

Tarif de vizitare: 20 de lei/persoană/tură. Tarif de filmare în scop comercial, pentru filme documentare, reclamă şi publicitate distribuite la nivel: local (100 de lei), regional (150 de lei), naţional (200 de lei), internaţional (500 de lei), pentru filme artistice (1.000 de lei). Tarif de fotografiere în scop comercial pentru reviste, albume fotografice, reclamă şi publicitate  distribuite la nivel: local (100 de lei), regional (150 de lei), naţional (200 de lei), internaţional (500 de lei).

Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor, parte a Reţelei Europene Natura 2000, arie protejată de interes naţional, clasă A de protecţie speologică, are un regulament de funcţionare aprobat. El reglementează tipul de activităţi permise în peşteră, care sunt de natură explorativ-speologică, ştiinţifică şi ecoturistică. Sunt stabilite cu rigurozitate traseele accesate în timpul vizitelor, ca şi regimul de restricţii pe galeriile care adăpostesc coloniile de chiroptere pe perioada hibernării acestora. Pentru suprafaţa de deasupra peşterii, care face parte din aria de protecţie supraterană instituită de lege, regulamentul aprobat se referă la regimul suprafeţelor silvice, foarte importante în vederea conservării ecosistemului din cavernament.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud implementează proiectul ”Sistem de management eficient al sitului de importanţă comunitară şi ariei protejate de interes naţional Peştera Tăuşoare”, în valoare de 1.171.557 lei, bani europeni. Scopul proiectului este de realizare a unui cadru de management eficient al sitului de importanţă comunitară şi ariei protejate de interes naţional Peştera Tăuşoare, în vederea conservării biodiversităţii, a habitatelor naturale, a speciilor de floră şi faună sălbatică existente în areal. Proiectul prevede reabilitatea infrastructurii de acces în peşteră, cartarea şi realizarea de studii geologice, geomorfice, de climă şi hidrografie. Proiectul pune un accent ridicat pe conştientizarea importanţei ariei protejate şi a biodiversităţii acesteia pentru comunitatea locală şi ştiinţifică.

Peştera Tăuşoare are statut de arie protejată din anul 2007 şi este totodată rezervaţie ştiinţifică datorită multitudinii elementelor cu ocurenţă rară în peşterile României sau cu caracter de unicat, care necesită măsuri de protecţie şi conservare deosebite. În Peştera Tăuşoare se găsesc minerale de gips, numite anthodite sau flori de gips, aici aflându-se cea mai mare concentrare de formaţiuni de gips din peşterile ţării. A fost identificată prezenţa mineralului ”Mirabilit”, unic în peşterile din România şi găsit doar în câteva peşteri din lume, dar şi a ”Bilelor de Tăuşoare”, sfere de calcar care reprezintă un fenomen unic în peşterile lumii. Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor este singura din Carpaţii Orientali în care au fost găsite fosile de faună glaciară din specia ”urs de peşteră”. Până în acest moment au fost identificate patru specii de lilieci care îşi au habitatul în peşteră: liliacul mic cu potcoavă, liliacul comun, liliacul comun mic şi liliacul cărămiziu. Peştera Tăuşoare (Izvorul Tăuşoarelor) ascunde o succesiune de galerii care se întind pe aproape 17.000 de metri. Este peştera cu cea mai mare lungime a galeriilor din Carpaţii Orientali.

Peştera Tăuşoare nu este o peşteră turistică, regimul de vizitare reglementează accesul vizitatorilor la maxim 2 grupuri de persoane pe lună între lunile mai şi septembrie, când liliecii părăsesc zona de habitat.

Custodele peşterii este Crin Triandafil Theodorescu.